Holtere achiziționate în urma proiectului „O cană de fericire”

Mai știți proiectul nostru de suflet “O cană de fericire – Rotaract Club Sibiu” care a avut loc în Decembrie în Târgul de Crăciun Sibiu?

Acest proiect a avut ca și scop renovarea și echiparea Secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu.

În ordinea prioritățiilor și nevoilor comunicate de către Secția de Cardiologie și prin intermediul banilor strânși de către Rotaract Club Sibiu, suntem bucuroși să anunțăm că la începutul acestei săptămâni au ajuns cele două Holtere mult așteptate de către cadrele medicale, în valoare de 4.500 Euro.

Un monitor Holter este un dispozitiv care inregistrează 24/24 ritmul inimii prin intermediul unor electrozi plasati pe piept.

De ce este importantă monitorizarea Holter ECG ?

• notificarea instantă a cadrelor medicale în cazul în care batăile inimii sunt neregulate (aritmii cardiace)

• pentru a ajuta la evaluarea durerii toracice

• pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii 24/24 după un atac de cord

• pentru a ajuta la verificarea activității inimii dupa ce a fost introdus un stimulator cardiac

• pentru a ajuta la verificarea efectului folosirii unor anumite medicamente

• pentru a ajuta la descoperirea cauzelor anumitor simptome, cum ar fi dificultăți de respirație, amețeli, stare de confuzie sau leșin

În concluzie Rotaract Club Sibiu continuă cu mândrie și pasiune proiectele caritabile și se implică activ ca și până acum în comunitatea sibiană.

Utilizăm cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența

Te rugăm să confirmi dacă accepți cookie-urile de urmărire a activității pe site-ul nostru. Poți refuza utilizarea acestora și vei continua vizitarea site-ului fără a trimite date către servicii externe. Politică de confidențialitate și cookie-uri